Tag Archives: hike

Killiney hill


Azi am fost la plimbare pe Killiney Hill.

M-am intalnit cu cateva membre IWC si am luat-o lipa-lipa la pas prin Dalkey in sus pe deal, pana la intrare in parcul Killiney, apoi am urcat la obelisc si am coborat pe diagonala inapoi in oras. Nu cred ca ne-am plimbat mai mult de 1h30′, dar am avut noroc de cateva raze de soare iar ploaia a asteptat constiincios sa intram in The Corner Note pentru pranz inainte de a se pune pe turnat.

Insula Dalkey este la doar 300m distanta de mal, accesibila via barcuta si locuita doar de cateva capre salbatice.

Cu ceva bafta de vreme, privelistea din varful dealului este spectaculoasa: golful Killiney si muntii Wicklow intr-o parte, golful Dublin-ului si orasul in cealalta; nori intr-o partea, soare dincolo.

Obeliscul de pe “varf”.

Golful Killiney este supranumit Golful Napoli Irlandez, intrucat seamana foarte tare cu golful cu nume omonim de pe coasta Amalfi. Desigur, nu au stancile din Sorrento, casele cocotate pe stanci imposibile ori strazile inguste pe care nu incape decat un scuter, nu au nici soarele si caldura italiene, dar are un aer de vacanta si arata frumos.

Golful Dublin si portul Dun Laoghaire sunt una din cele mai aglomerate cai de access catre Irlanda (poza asta si cea de mai sus au fost facute la interval de 5 minute – cam asa e vremea aici: soare intr-o parte, gri tuciuriu in cealalta).

Iar la baza parcului se afla cariera Dalkey, sursa pietrei din care s-a facut cheiul estic al portului Dun Laoghaire si locul de intalnire al cataratorilor dublinezi. Cred ca merita venit in vara la un cocotz mic – e granit, roca nu f des intalnita in muntii nostri, iar peretii au maxim 40m inaltime. Serpi nu exista in Irlanda (deloc).

Comments Off on Killiney hill

Filed under hiking, Irlanda, read / see / do

Maulin mountain

Azi am facut un traseu greu. Sau asa il descriu ei, cel putin.

Maulin mountain este parte din muntii Wicklow (Parcul National Muntii Wicklow, ca sa fiu mai exacta) si este conform regulilor (romanesti) un deal, nu un munte. Altitudinea maxima este de 570m, iar pentru a ajunge pe varf trebuie sa iesi din traseu si sa mai tropai vreo 100m diferenta de nivel.

Accesul catre muntii Wicklow este pe autostrada M50 – in jumatate de ora, daca nu sunt ambuteiaje, ajungi la Enniskerry de unde mai mergi 15-20 de minute pe un drum f. unduit si ingust (a se citi “te lipesti de gard cand vine o masina din sens opus si te rogi sa aveti loc impreuna) pana la Crone Woods, punctul de pornire in traseu – o parcare spatioasa care se inchide la ora 16:00 (daca n-ai ajuns in timp util, revii a doua zi).

Cand am ajuns noi, tocmai plecau in sus doi turisti montani, iar apoi au aparut inca vreo 8-10 persoane cu media de varsta pe la 45de ani, jumatate in pantaloni scurti, jumatate cu pantaloni lungi, toti cu bluze fosforescente sau extra vizibile, si care au luat-o la deal in pas de alergare. Probabil se pregateau pentru vrun maraton….

Noi am facut cam 1h pe urcare, 30minute deturul de varf si inca o ora inapoi la masina, cu pauzele de poze de rigoare. Nu as putea spune ca a fost obositor (exceptand cei 100m diferenta de nivel pana pe varf, care sunt o panta buna de 20-30grade si pe care am luat-o in brate mult prea vitejeste). Cararea e titai mai drumul si nu iti prea trebuie indicatoare decat la rascrucile de carari, dar deobicei sunt marcate (deobicei, nu tot timpul!). Au insa marele dezavantaj al marcajelor mici pe care te cam chinui sa le vezi chiar si cand te uiti in directia corecta. Ale noastre sunt de cateva ori mai mari si mai vizible, as spune eu. Plus ca (alea noastre) fiind vopsite au marele avantaj de a nu-ti permite sa pleci cu ele acasa.
Si nu stiu daca sunt corecta sau nu, dar mi s-a parut ca marcajele la noi sunt mai dese decat la ei, la asta adaugandu-se stalpii alb-negri/galben-negri pe care ii vezi lejer peste cate o pajiste de 500m ori indicatoarele (uneori haotice) de distanta si timp de la noi. Aici sunt indicatoare de “atentie se taie padurea. Va rugam, respectati semnalele muncitorilor avizati si ocoliti zona in lucru” sau puncte de informate cu o harta si descrierea generala a traseului. O fi chestie de obisnuinta, dar parca e mai placut si mai practic sa vezi un indicator care iti spune ca mai ai 2h (din cele 4h ale traseului, vazute la inceput) decat o harta cu descrierea padurii in care te afli.

La coborare ne-am intalnit cu inca vreo 6-7 persoane care abia intrasera in traseu (era ora 12, ora la care noi ne-am fi intrebat doar la ce cabana vrem sa mancam, dava eram in Romania), inclusiv o doamna de varsta mamei ce mergea singura. In parcare nu mica ne-a fost surpriza sa constatam ca era plin (un total de aproximativ 40-50 de masini); o doamna cu doi Haski maro si o haina de blana portocalie ne-a lamurit un pic dilema: grupul de iubitori de Haski din care facea parte plecase im traseul saptamanal si mai era inca o gasca mare de alergatori.

Data viitoare incercam un varf mai inalt 🙂

Intrarea in traseu

Si la ei se defriseaza…

Marcaje


In departare se vede marea

(momaia de pe) varful Maulin si vf. Sugar Loaf (in departare)

O bucata de traseul bine flescaita

Pe traseu


Comments Off on Maulin mountain

Filed under hiking, Irlanda

Royal Canal & Maynooth


Royal Canal este unul din cele doua canale ce traverseaza Dublinul si permite navigarea aproximativ 150km inspre interiorul insulei. Cu latimi de peste 4m, canalul este acompaniat pe aproape toata lungimea de un traseu marcat numit The Royal Canal Way, pe care se poate merge pe jos ori cu bicicleta, fiind partial asfaltat ori cu pietris, cea mai mare parte fiind insa prin iarba. Exista si o singura sectiune unde traseul urca la 9m deasupra apei, in rest fiind la acelasi nivel.

Noi am plecat la biciclit cu idea ca “mergem nitel si ne intoarcem”, pana cand nitelul asta l-am facut de vreo 20km si 6 statii de tren, respectiv pana in orasul universitar Maynooth.

Am trecut peste/pe langa 4 ecluze, toate perfect functionale si pe cat se poate de manuale.

La poza asta uitati-va bine in stanga jos, ca sa va dati seama pe unde trece canalul.
Daca nu v-ati prins insa, va spun eu ca suntem pe un apeduct ce traverseaza soseaua (autostrada) de centura a Dublinului.

Mai un cal,

mai un pod,

mai o lebada,

mai un port.
Nu prea te plictisesti, iar daca vremea e frumoasa mergi cat te tin picioarele. Sau fundul.

Inainte de a ajunge in Maynooth am facut o oprire la Carton House, fosta “casuta” a ducelui de Leinster acum transformata in club de golf, cu hotel inclus si doua terenuri de mare dificultate.
Povestea spune ca traseul actual al canalului, respectiv apeductul Ryewater de la Leixlip si cei 3km de traseu sapat 9m adancime in calcar sunt vina ducelui de mai sus, care si-a dorit ca traseul canalului sa treaca prin fata proprietatii sale. Toata povestea a insemnat un pic peste 6ani adaugati la termenul de executie si aproximativ 67.000₤ (aproximativ 8.300.000₤ in ziua de azi, conform Bank of England)

Fara sa stim cat pedalasem, dar cu spatele usor incovoiat si fundul datator de semne de stres, ne-am oprit in Maynooth. Universitatea este superba si arata de parca de aici s-a inspirat J. K. Rowling cand a scris Harry Potter, dar orasul nu are nimic special.
Am reusit sa mai pedalam nitel prin campus, apoi ne-am topit la soarele de 15grade cu o supa-crema de morcovi si niste paste tailandeze.

Pentru cine doreste sa stie (sau sa studieze), universitatea din Maynooth a fost infiintata in 1795 cu scopul de a “desavarsi educatia clericilor romano-catolici”, a fost cel mai mare semniar din lume la infiintare, a primit statutul de universitate papala in 1896 si abia in 1966 a primit si laici. St. Patrick’s College, universitatea papala aka seminarul teologic, exista in continuare, cumva ca facultate separata in cadrul NUIM, iar cine doreste poate sa ia aici o diploma in comunicare crestina, sa faca un masterat in muzica liturgica ori sa-si dea doctoratul in divinitate.

Intoarcerea am facuta cu trenul si nu cred ca am fi reusit altfel, caci la ajungerea acasa aveam un mic tremurici in picioare 🙂 Weekendul viitor reluam idea, dar pe celalalt canal.

extra: Royal Canal video. Merita sa va uitati macar la filmuletul de 1minut intitutlat Episode One – M50 Aquaduct

Comments Off on Royal Canal & Maynooth

Filed under Irlanda, read / see / do

Grand Canal

Grand Canal este un canal de 131km ce leaga portul Shannon de Dublin, cu o ramificatie catre raul Barrow si una scurta catre portul Naas.
Traseul este pitoresc, plin de verdeata, fara sticle si gunoaie, cu apa limpede si tot felul de pasari..

Traficul se desfasoara pe partea dreapta (sic!), iar dimensiunile maxime ale vaselor ce au voie pe canal fiind 18,5m lungime, 3,9m latime maxima, 1,2m pescaj (adancime maxima in apa), 2,45 m inaltime maxima de la linia de plutire pana la cel mai inalt punct al navei. Limita de viteza este de 6km/h.

Functie de dimensiuni, cred ca nu pot intra doua barci pe el in acelasi timp decat in anumite locuri. Sigur nu intra 2 barci intr-o ecluza ori pe sub vrun pod in zona centrala – poate in zonele din afara orasului arata altfel, dar nu am ajuns inca.

Cele 43 de ecluze sunt toate actionate manual.

Barcuta din imagini este de fapt o replica a unei barje Guinness ce poate fi inchiriata pentru nunti si petreceri private, asta cand nu opereaza tururi romantice (cina inclusa).

Pentru cine are rau de mare (nu stiu, sincer, daca se aplica si apei acesteia atat de linistite), se poate merge pe jos sau pe bicicleta pe toata lungimea canalului – traseul se numeste Grand Canal Way. Macar facut din bucatele si tot cred ca merita, mai ales pe bicicleta.

Comments Off on Grand Canal

Filed under Irlanda