Tag Archives: around Dublin

Killruddery

La cativa kilometri de Dublin se afla domeniul Killruddery, respectiv conacul si gradinile familiei Brabazon si locul de desfasurare al festivalului de muzica Groove Festival.

Domeniile sunt un loc f bun de pierdut juma de zi, iar daca ai kinderi e minunat pentru alergat, facut un picnic si vazut porci, cai, oi si alte animale domestice.

Si ca sa nu fie probleme, baietii au semnalizat corespunzator orasenilor pericolele la care se expun:

Si iata si porcii periculosi:

Exista insa si gradini “formale”, lipsite de pericole:
.

Cate putin pentru fiecare…

Comments Off on Killruddery

Filed under Irlanda, read / see / do

Glen of the Downs


Traseul pe care ne-am plimbat de data asta nu are nimic special si nu este marcat. Nici nu stiu cum as fi putut da de el si daca m-as fi dus sa ma plimb pe acolo singura, respectiv ma si intreb de ce ii spun traseu

Glen of the Downs este de fapt denumirea padurii si s-ar traduce (aproximativ) ca Valea Colinelor. Fosta proprietate a unei familii de nobili francezi, in padure se mai vad inca ruinele fostei case de petreceri a familiei. Se spune ca drumul prin padure pana la casa era luminat cu torte si ca banchetele la lumina lumanarilor tinute aici erau luxoase.

Din varful dealului poti vedea marea intr-o parte si muntii Wicklow in cealalta, functie desigur de conditiile atmosferice…

In rest, padure. Cu ceva urme de zapada si cateva tufe inflorite nu foarte incantate de lapovita ce curgea din cer.

Nimic special, doar niste aer curat si o conversatie placuta.
Si cum 3 ore de miscare creaza foame, am incheiat plimbarea cu o supa calda la clubul de golf pe langa ale carui terenuri trecusem nitel mai inainte.

Comments Off on Glen of the Downs

Filed under hiking

Maulin mountain

Azi am facut un traseu greu. Sau asa il descriu ei, cel putin.

Maulin mountain este parte din muntii Wicklow (Parcul National Muntii Wicklow, ca sa fiu mai exacta) si este conform regulilor (romanesti) un deal, nu un munte. Altitudinea maxima este de 570m, iar pentru a ajunge pe varf trebuie sa iesi din traseu si sa mai tropai vreo 100m diferenta de nivel.

Accesul catre muntii Wicklow este pe autostrada M50 – in jumatate de ora, daca nu sunt ambuteiaje, ajungi la Enniskerry de unde mai mergi 15-20 de minute pe un drum f. unduit si ingust (a se citi “te lipesti de gard cand vine o masina din sens opus si te rogi sa aveti loc impreuna) pana la Crone Woods, punctul de pornire in traseu – o parcare spatioasa care se inchide la ora 16:00 (daca n-ai ajuns in timp util, revii a doua zi).

Cand am ajuns noi, tocmai plecau in sus doi turisti montani, iar apoi au aparut inca vreo 8-10 persoane cu media de varsta pe la 45de ani, jumatate in pantaloni scurti, jumatate cu pantaloni lungi, toti cu bluze fosforescente sau extra vizibile, si care au luat-o la deal in pas de alergare. Probabil se pregateau pentru vrun maraton….

Noi am facut cam 1h pe urcare, 30minute deturul de varf si inca o ora inapoi la masina, cu pauzele de poze de rigoare. Nu as putea spune ca a fost obositor (exceptand cei 100m diferenta de nivel pana pe varf, care sunt o panta buna de 20-30grade si pe care am luat-o in brate mult prea vitejeste). Cararea e titai mai drumul si nu iti prea trebuie indicatoare decat la rascrucile de carari, dar deobicei sunt marcate (deobicei, nu tot timpul!). Au insa marele dezavantaj al marcajelor mici pe care te cam chinui sa le vezi chiar si cand te uiti in directia corecta. Ale noastre sunt de cateva ori mai mari si mai vizible, as spune eu. Plus ca (alea noastre) fiind vopsite au marele avantaj de a nu-ti permite sa pleci cu ele acasa.
Si nu stiu daca sunt corecta sau nu, dar mi s-a parut ca marcajele la noi sunt mai dese decat la ei, la asta adaugandu-se stalpii alb-negri/galben-negri pe care ii vezi lejer peste cate o pajiste de 500m ori indicatoarele (uneori haotice) de distanta si timp de la noi. Aici sunt indicatoare de “atentie se taie padurea. Va rugam, respectati semnalele muncitorilor avizati si ocoliti zona in lucru” sau puncte de informate cu o harta si descrierea generala a traseului. O fi chestie de obisnuinta, dar parca e mai placut si mai practic sa vezi un indicator care iti spune ca mai ai 2h (din cele 4h ale traseului, vazute la inceput) decat o harta cu descrierea padurii in care te afli.

La coborare ne-am intalnit cu inca vreo 6-7 persoane care abia intrasera in traseu (era ora 12, ora la care noi ne-am fi intrebat doar la ce cabana vrem sa mancam, dava eram in Romania), inclusiv o doamna de varsta mamei ce mergea singura. In parcare nu mica ne-a fost surpriza sa constatam ca era plin (un total de aproximativ 40-50 de masini); o doamna cu doi Haski maro si o haina de blana portocalie ne-a lamurit un pic dilema: grupul de iubitori de Haski din care facea parte plecase im traseul saptamanal si mai era inca o gasca mare de alergatori.

Data viitoare incercam un varf mai inalt 🙂

Intrarea in traseu

Si la ei se defriseaza…

Marcaje


In departare se vede marea

(momaia de pe) varful Maulin si vf. Sugar Loaf (in departare)

O bucata de traseul bine flescaita

Pe traseu


Comments Off on Maulin mountain

Filed under hiking, Irlanda

Royal Canal & Maynooth


Royal Canal este unul din cele doua canale ce traverseaza Dublinul si permite navigarea aproximativ 150km inspre interiorul insulei. Cu latimi de peste 4m, canalul este acompaniat pe aproape toata lungimea de un traseu marcat numit The Royal Canal Way, pe care se poate merge pe jos ori cu bicicleta, fiind partial asfaltat ori cu pietris, cea mai mare parte fiind insa prin iarba. Exista si o singura sectiune unde traseul urca la 9m deasupra apei, in rest fiind la acelasi nivel.

Noi am plecat la biciclit cu idea ca “mergem nitel si ne intoarcem”, pana cand nitelul asta l-am facut de vreo 20km si 6 statii de tren, respectiv pana in orasul universitar Maynooth.

Am trecut peste/pe langa 4 ecluze, toate perfect functionale si pe cat se poate de manuale.

La poza asta uitati-va bine in stanga jos, ca sa va dati seama pe unde trece canalul.
Daca nu v-ati prins insa, va spun eu ca suntem pe un apeduct ce traverseaza soseaua (autostrada) de centura a Dublinului.

Mai un cal,

mai un pod,

mai o lebada,

mai un port.
Nu prea te plictisesti, iar daca vremea e frumoasa mergi cat te tin picioarele. Sau fundul.

Inainte de a ajunge in Maynooth am facut o oprire la Carton House, fosta “casuta” a ducelui de Leinster acum transformata in club de golf, cu hotel inclus si doua terenuri de mare dificultate.
Povestea spune ca traseul actual al canalului, respectiv apeductul Ryewater de la Leixlip si cei 3km de traseu sapat 9m adancime in calcar sunt vina ducelui de mai sus, care si-a dorit ca traseul canalului sa treaca prin fata proprietatii sale. Toata povestea a insemnat un pic peste 6ani adaugati la termenul de executie si aproximativ 67.000₤ (aproximativ 8.300.000₤ in ziua de azi, conform Bank of England)

Fara sa stim cat pedalasem, dar cu spatele usor incovoiat si fundul datator de semne de stres, ne-am oprit in Maynooth. Universitatea este superba si arata de parca de aici s-a inspirat J. K. Rowling cand a scris Harry Potter, dar orasul nu are nimic special.
Am reusit sa mai pedalam nitel prin campus, apoi ne-am topit la soarele de 15grade cu o supa-crema de morcovi si niste paste tailandeze.

Pentru cine doreste sa stie (sau sa studieze), universitatea din Maynooth a fost infiintata in 1795 cu scopul de a “desavarsi educatia clericilor romano-catolici”, a fost cel mai mare semniar din lume la infiintare, a primit statutul de universitate papala in 1896 si abia in 1966 a primit si laici. St. Patrick’s College, universitatea papala aka seminarul teologic, exista in continuare, cumva ca facultate separata in cadrul NUIM, iar cine doreste poate sa ia aici o diploma in comunicare crestina, sa faca un masterat in muzica liturgica ori sa-si dea doctoratul in divinitate.

Intoarcerea am facuta cu trenul si nu cred ca am fi reusit altfel, caci la ajungerea acasa aveam un mic tremurici in picioare 🙂 Weekendul viitor reluam idea, dar pe celalalt canal.

extra: Royal Canal video. Merita sa va uitati macar la filmuletul de 1minut intitutlat Episode One – M50 Aquaduct

Comments Off on Royal Canal & Maynooth

Filed under Irlanda, read / see / do

Howth

Howth este o peninsula si un oras-port, parte a Dublin-ului dar totusi langa. Un fel de Cernica, Snagov sau padurea Baneasa. Este locul in care iese micul dublinez in weekend sa faca (un fel de) plaja, sa se plimbe nitel, sa manance peste/raci/crabi/scoici si sa ia aer curat.

Noi am fost cu intentia de a face o tura pe un traseu ce se numeste Bog of the Frogs, in traducere libera Mlastina Broastelor. Traseul are 10km, dureaza aproximativ 2,5-3h si este de fapt o plimbare de jur imprejurul peninsulei pe malul marii, mal insemnand niste stanci inalte de vreo 50-100m (pe alocuri traseul urca pana la 250m altitudine).

Nestiind foarte clar la ce sa ne asteptam, desi citisem instructiunile traseului si aveam si o harta, ne-am echipat aproape ca de munte (bete incluse, desigur) si am luat-o la picior. La nici 10 minute de mers am gasit parcarea oficiala pentru intrarea in traseu si un minunat Logan de Suceava. Pe cand traversam parcarea au venit doua masini cu numar de Dublin din care au coborat alti 8 mandri compatrioti, vorbitori de aceasi dulce moldoveneasca. Sa mai zica cineva ca nu e mica lumea!

Mic intermezzo despre vreme: serviciul meteorologic irlandez nu pare sa reuseasca sa tina pasul cu vremea si vremurile, drept urmare informatiile transmise de ei fie nu sunt actualizate (am aflat acum ca astazi a plouat in Dublin, si nu chiar foarte putin, desi eu nu am vazut stop de ploaie), fie nu reusesc sa nimereasca prognoza. Pentru azi, de exemplu, anuntasera maxim 16 grade in Dublin, idem in Howth, cu ploaie (nu “cu sanse de”, ci cu “sigur” ploaie). De un site bine pus la punct cu prognoza (revin la problema actualizarii informatiilor) nu cred ca au auzit, iar Accuweather-ul pare sa extrapoleze putinele informatii primite intr-un mod doar de el stiut.

Buuun. Noi, copii ascultatorii fiind, ne-am pus pantalonii lungi de toamna, tricou cu maneca scurta si fleece deasupra, haina de ploaie in rucsac, iar bocancii i-am dat cu solutie de impermeabilizare. Cine si-ar lua crema de soare cu el cand se anunta asemenea vreme? Dar ochelarii de soare?

Urmand marcajele am luat-o deci la picior sa admiram peninsula si marea. Si era asa soare si frumos incat dupa vreo 10 minute ramasesem in maneca scurta si ne parea rau ca nu avem si pantalonii scurti. Noroc ca batea vantul dinspre mare si ne mai racorea. Am depasit cateva persoane, ne-au depasit la randul nostru altii, si cand ne uitam mai bine in fata vedem un grup maaaaaare de oameni mergand in sir indian pe traseu. Iar in stanga noastra tot felul de barcute, cu panze ori cu motor, ce pareau sa se grabeasca in aceasi directie in care mergeam si noi. Ne-am adus atunci aminte ca azi era ziua in care plecau vasele ce au participat la Tall Ship Races. Lumea venise la picnic, cu vin, bere si sandwichuri la purtator, cu binoclul de gat si aparatul pe trepied, sa vada vasele plecand.

Am luat deci si noi o mica pauza, am mancat o aluna si am baut o gura de apa, si ne-am uitat la barcute. Sa nu credeti ca le-am vazut mai mari decat le vedeti voi in pozele de mai jos, ba din contra. Dar era cald si placut, marea albastra si orizontul plin de ambarcatiuni.


Am continuat apoi pe mal, mai urcand mai cobornad, printre tufarisuri mov si galbene, prin noroi pana la glezna pe alocuri si printre urzici, dar in permanenta cu marea in stanga si cu privelisti deosebite. I-am invidiat nitel pe baietii din caiace, dar ne-am promis ca intr-un weekend cu soare o sa incercam si noi sportul asta, preferabil insa pe un lac, nu chiar pe mare.

Ca sa ajungem inapoi la punctul de plecare, ultima bucata a traseului insemna traversarea intregii peninsule, respectiv trecutul unui deal mai mare.

Ce m-a impresionat a fost ca traseul trece prin curtile oamenilor si chiar traverseaza un teren de golf, pentru a ajunge in capatul satului si a merge apoi prin padurea adiacenta acestuia pana in centru. Am vazut si eu cu ocazia asta cum arata iarba pe un teren de golf, cat de mica este taiata in zona din jurul gaurii si cum pe masura ce te departezi este taiata din ce in ce mai mare, undeva cam pe 4-5 inaltimi diferite.

In total cred ca ne-am plimbat cam 4-5 ore, aici intrand si timpii de facut poze si stat la vazut barcute. La coborarea in oras am rontait niste calamari si o portie de galuste chinezesti, si apoi am admirat pescariile locale si produsele lor (aveau stridii la preturi incepand cu 50centi/bucata, homari si crabi cum nu mai vazusem decat in Asia si niste pesti de care n-am auzit pana acum).

Din pacate nu am fost in stare sa ne mai ducem si pana la farul portului caci batea vantul prin noi si aveam o senzatie usor neplacuta de frig. Cu toate astea fetele ne ardeau, iar ajunsi acasa am constatat ca suntem rosii precum racii prosapat scosi din apa fierbinte si ca am reusit sa ne ardem nitel, unii dintre noi avand si semne distinctive de tractoristi 🙂

Comments Off on Howth

Filed under Irlanda, read / see / do, travel