Royal Canal & Maynooth


Royal Canal este unul din cele doua canale ce traverseaza Dublinul si permite navigarea aproximativ 150km inspre interiorul insulei. Cu latimi de peste 4m, canalul este acompaniat pe aproape toata lungimea de un traseu marcat numit The Royal Canal Way, pe care se poate merge pe jos ori cu bicicleta, fiind partial asfaltat ori cu pietris, cea mai mare parte fiind insa prin iarba. Exista si o singura sectiune unde traseul urca la 9m deasupra apei, in rest fiind la acelasi nivel.

Noi am plecat la biciclit cu idea ca “mergem nitel si ne intoarcem”, pana cand nitelul asta l-am facut de vreo 20km si 6 statii de tren, respectiv pana in orasul universitar Maynooth.

Am trecut peste/pe langa 4 ecluze, toate perfect functionale si pe cat se poate de manuale.

La poza asta uitati-va bine in stanga jos, ca sa va dati seama pe unde trece canalul.
Daca nu v-ati prins insa, va spun eu ca suntem pe un apeduct ce traverseaza soseaua (autostrada) de centura a Dublinului.

Mai un cal,

mai un pod,

mai o lebada,

mai un port.
Nu prea te plictisesti, iar daca vremea e frumoasa mergi cat te tin picioarele. Sau fundul.

Inainte de a ajunge in Maynooth am facut o oprire la Carton House, fosta “casuta” a ducelui de Leinster acum transformata in club de golf, cu hotel inclus si doua terenuri de mare dificultate.
Povestea spune ca traseul actual al canalului, respectiv apeductul Ryewater de la Leixlip si cei 3km de traseu sapat 9m adancime in calcar sunt vina ducelui de mai sus, care si-a dorit ca traseul canalului sa treaca prin fata proprietatii sale. Toata povestea a insemnat un pic peste 6ani adaugati la termenul de executie si aproximativ 67.000₤ (aproximativ 8.300.000₤ in ziua de azi, conform Bank of England)

Fara sa stim cat pedalasem, dar cu spatele usor incovoiat si fundul datator de semne de stres, ne-am oprit in Maynooth. Universitatea este superba si arata de parca de aici s-a inspirat J. K. Rowling cand a scris Harry Potter, dar orasul nu are nimic special.
Am reusit sa mai pedalam nitel prin campus, apoi ne-am topit la soarele de 15grade cu o supa-crema de morcovi si niste paste tailandeze.

Pentru cine doreste sa stie (sau sa studieze), universitatea din Maynooth a fost infiintata in 1795 cu scopul de a “desavarsi educatia clericilor romano-catolici”, a fost cel mai mare semniar din lume la infiintare, a primit statutul de universitate papala in 1896 si abia in 1966 a primit si laici. St. Patrick’s College, universitatea papala aka seminarul teologic, exista in continuare, cumva ca facultate separata in cadrul NUIM, iar cine doreste poate sa ia aici o diploma in comunicare crestina, sa faca un masterat in muzica liturgica ori sa-si dea doctoratul in divinitate.

Intoarcerea am facuta cu trenul si nu cred ca am fi reusit altfel, caci la ajungerea acasa aveam un mic tremurici in picioare 🙂 Weekendul viitor reluam idea, dar pe celalalt canal.

extra: Royal Canal video. Merita sa va uitati macar la filmuletul de 1minut intitutlat Episode One – M50 Aquaduct

Filed under Irlanda, read / see / do