Maulin mountain

Azi am facut un traseu greu. Sau asa il descriu ei, cel putin.

Maulin mountain este parte din muntii Wicklow (Parcul National Muntii Wicklow, ca sa fiu mai exacta) si este conform regulilor (romanesti) un deal, nu un munte. Altitudinea maxima este de 570m, iar pentru a ajunge pe varf trebuie sa iesi din traseu si sa mai tropai vreo 100m diferenta de nivel.

Accesul catre muntii Wicklow este pe autostrada M50 – in jumatate de ora, daca nu sunt ambuteiaje, ajungi la Enniskerry de unde mai mergi 15-20 de minute pe un drum f. unduit si ingust (a se citi “te lipesti de gard cand vine o masina din sens opus si te rogi sa aveti loc impreuna) pana la Crone Woods, punctul de pornire in traseu – o parcare spatioasa care se inchide la ora 16:00 (daca n-ai ajuns in timp util, revii a doua zi).

Cand am ajuns noi, tocmai plecau in sus doi turisti montani, iar apoi au aparut inca vreo 8-10 persoane cu media de varsta pe la 45de ani, jumatate in pantaloni scurti, jumatate cu pantaloni lungi, toti cu bluze fosforescente sau extra vizibile, si care au luat-o la deal in pas de alergare. Probabil se pregateau pentru vrun maraton….

Noi am facut cam 1h pe urcare, 30minute deturul de varf si inca o ora inapoi la masina, cu pauzele de poze de rigoare. Nu as putea spune ca a fost obositor (exceptand cei 100m diferenta de nivel pana pe varf, care sunt o panta buna de 20-30grade si pe care am luat-o in brate mult prea vitejeste). Cararea e titai mai drumul si nu iti prea trebuie indicatoare decat la rascrucile de carari, dar deobicei sunt marcate (deobicei, nu tot timpul!). Au insa marele dezavantaj al marcajelor mici pe care te cam chinui sa le vezi chiar si cand te uiti in directia corecta. Ale noastre sunt de cateva ori mai mari si mai vizible, as spune eu. Plus ca (alea noastre) fiind vopsite au marele avantaj de a nu-ti permite sa pleci cu ele acasa.
Si nu stiu daca sunt corecta sau nu, dar mi s-a parut ca marcajele la noi sunt mai dese decat la ei, la asta adaugandu-se stalpii alb-negri/galben-negri pe care ii vezi lejer peste cate o pajiste de 500m ori indicatoarele (uneori haotice) de distanta si timp de la noi. Aici sunt indicatoare de “atentie se taie padurea. Va rugam, respectati semnalele muncitorilor avizati si ocoliti zona in lucru” sau puncte de informate cu o harta si descrierea generala a traseului. O fi chestie de obisnuinta, dar parca e mai placut si mai practic sa vezi un indicator care iti spune ca mai ai 2h (din cele 4h ale traseului, vazute la inceput) decat o harta cu descrierea padurii in care te afli.

La coborare ne-am intalnit cu inca vreo 6-7 persoane care abia intrasera in traseu (era ora 12, ora la care noi ne-am fi intrebat doar la ce cabana vrem sa mancam, dava eram in Romania), inclusiv o doamna de varsta mamei ce mergea singura. In parcare nu mica ne-a fost surpriza sa constatam ca era plin (un total de aproximativ 40-50 de masini); o doamna cu doi Haski maro si o haina de blana portocalie ne-a lamurit un pic dilema: grupul de iubitori de Haski din care facea parte plecase im traseul saptamanal si mai era inca o gasca mare de alergatori.

Data viitoare incercam un varf mai inalt 🙂

Intrarea in traseu

Si la ei se defriseaza…

Marcaje


In departare se vede marea

(momaia de pe) varful Maulin si vf. Sugar Loaf (in departare)

O bucata de traseul bine flescaita

Pe traseu


Filed under hiking, Irlanda