cel mai pretios lucru din lume

Cand eram mica, inainte de Craciun, Paste si diverse aniversari, mama scoatea un pix si un colt de hartie si facea meniul. Apoi, pe alta bucatica de hartie, facea lista de cumparaturi, mi-o punea in brate si ma trimitea la piata (renuntase sa-l mai trimita pe frati-miu dupa ce s-a intors acasa spunand ca cumparat carne de cal).
Odata ingredientele aduse si planul facut, se incepea cu scosul din dulap al caietul albastru. Nu va imaginati ca e chiar albastru – doar cotorul e albastru, din panza; in rest e un caiet A5 de mate, aproape ordinar, cu vreo 300 de pagini si copertile facute din fostele coperti ale, probabil, unor vechi caiete de desen.

Acum ceva vreme, nestiind ca voi pleca din tara dar uitand cateva retete, l-am cerut spre copiere. Si m-am apucat, plina de elan sa scriu la calculator retele. Am ajuns pe la 30 maxim, caci imi propusesem si sa le scriu frumos cu ingredientele separate de continut si cumva cat sa le inteleaga si fi-mea, cand va fi cazul. Apoi am plecat si instinctiv l-am luat cu mine.

Caietul asta a fost, este si va fi mereu caietul de bunatati. Acum e singura mea legatura reala cu mancarea de acasa. Am si cateva carti de bucate cu mine, printre care si celebrele Sanda Marin si Radu Anton Roman, dar nimic nu se compara cu retele “mamei”, chiar daca sunt scrise pe genunchi si de multe ori singura sansa de a le intelege este sa ti-o imaginezi pe mama in bucatarie.

In caiet poti se gaseti si cate 2-3 retele pentru aceasi prajitura. De exemplu banalul chec are urmatoarele variatii: chec Neli, chec Zizi, chec pandispan Vali, chec alb Vali, chec Nuti.

  • chec-ul Zizi este un chec-ul compact cu ciocolata, asortat cu o biblioteca mare plina de Dumas, o pisica portocalie nu foarte prietenoasa, nasul borcanat al lui Mircea si zambetul blajid al matusii. Fara adaosuri checul asta nu are nici un gust!
  • chech-ul Vali are mai degraba gust de salata de icre, salata beuf cu multi gogosari si salam de sibiu; pe asta sigur nu-l voi coace prea des!
  • chec-ul Neli inseamna o mansarda nu foarte luminoasa, o bucatarie ingusta stil’50, doi frati mai mari ca mine, mustata lui Nicusor si zambetul mare al lui Neli. Cunoscut si sub denumirea 4-4-4 acesta este the chec, cel pe care l-am facut prima data singura pe la vreo 8-9 ani si pentru care tineam mixerul & aduceam ingredientele de la vreo 4-5. Acum il voi transcrie drept chec mama, caci fara tonele de compozitie de pe pagina mi-e ca nu-l voi mai recunoaste…

Mai apar aici rulada Colev (foarte de greu de facut, dar delicioasa si cu o aroma de fete jucandu-se cu papusile pe sala absolut fantastica!), fursecurile cu stafide Cami (cu miros de pechinez si tone de rusine ca lasam platourile goale) si placinta cu loboda, varza ori cartofi (si aroma de Satmar). Si, slava Domnului, nu lipeste reteta de sarmale: varianta dezvoltata in-house avand la baza reteta bunicii si modificari pe baza de cateva decenii de criticii ardelenesti (evident, nu exista reteta mai buna de sarmale decat asta! Poate doar cele de post facute de bunica lui Geo – dar alea sunt alta poveste).

Din pacate nu am aici retetele de piftie, toba si dulcetiuri ce inca sunt apanajul partii masculine a familiei. Memoria de elefant a bucatarului de conserve nu a avut nevoie de suport hartie, dar eu am (aviz cititorilor!). Caci singurul lucru pe care il stiu e ca gemul trebuie pus pe farfurioara mica alba cu striatii, scos pe geam 2 minute si daca s-a intarit e gata. Si ca la castraveti trebuie mereu sa pui marar uscat.

Ei bine, caietul asta e pentru mine cel mai pretios lucru din lume. Nu cred ca mai exista in lume un asemenea roman in care doar citind titlurile sa mirosi, gusti si simti atat de multe, unde sa vezi figuri, case, locuri, jocuri si momente frumoase.

Saru’mana, mama!

PS – Stiti ce? Azi imi incep si eu caietul meu. Cu retele facute si cu adnotarile de rigoare. Om fi in epoca internetului, dar nu pot pata ecranul cu albus cand fac pajituri si nici nu e indicat sa-mi cada ulei pe tastatura…

Filed under eat, read / see / do