Category Archives: Irlanda

carti postale

Colectia Muzeului de Arte Decorative si Istorie din Dublin are o sectiune dedicata istoriei militare de la 1550 pana in zilele noastre ce cuprinde peste 1000 de obiecte utilizate in diverse campanii militare, de la uniforme si arme pana la mobila pliabila (Ikea ar fi invidioasa!) si tacamuri de campanie (cu coada detasabila).

Expozitia parca e gandita nu sa te invete istoria ci sa te ajute sa o intelegi. Din pacate nu am loc aici sa va povestesc cat de fascinata am fost…

Cam pe la sfarsitul expozitiei mi-a atras atentie aceasta carte postala trimisa de un marinar in cel de-al doilea razboi mondial.

Se pare ca exista o serie intreaga de asemenea vederi produse de Fratii Tichnor din Boston in perioada 1930-1945, create atat pentru soldati cat si pentru turisti, cu texte personalizate.

Sa mai zica cineva ca in razboi nu exista umor!

Comments Off on carti postale

Filed under history, Irlanda, read / see / do

Royal Canal & Maynooth


Royal Canal este unul din cele doua canale ce traverseaza Dublinul si permite navigarea aproximativ 150km inspre interiorul insulei. Cu latimi de peste 4m, canalul este acompaniat pe aproape toata lungimea de un traseu marcat numit The Royal Canal Way, pe care se poate merge pe jos ori cu bicicleta, fiind partial asfaltat ori cu pietris, cea mai mare parte fiind insa prin iarba. Exista si o singura sectiune unde traseul urca la 9m deasupra apei, in rest fiind la acelasi nivel.

Noi am plecat la biciclit cu idea ca “mergem nitel si ne intoarcem”, pana cand nitelul asta l-am facut de vreo 20km si 6 statii de tren, respectiv pana in orasul universitar Maynooth.

Am trecut peste/pe langa 4 ecluze, toate perfect functionale si pe cat se poate de manuale.

La poza asta uitati-va bine in stanga jos, ca sa va dati seama pe unde trece canalul.
Daca nu v-ati prins insa, va spun eu ca suntem pe un apeduct ce traverseaza soseaua (autostrada) de centura a Dublinului.

Mai un cal,

mai un pod,

mai o lebada,

mai un port.
Nu prea te plictisesti, iar daca vremea e frumoasa mergi cat te tin picioarele. Sau fundul.

Inainte de a ajunge in Maynooth am facut o oprire la Carton House, fosta “casuta” a ducelui de Leinster acum transformata in club de golf, cu hotel inclus si doua terenuri de mare dificultate.
Povestea spune ca traseul actual al canalului, respectiv apeductul Ryewater de la Leixlip si cei 3km de traseu sapat 9m adancime in calcar sunt vina ducelui de mai sus, care si-a dorit ca traseul canalului sa treaca prin fata proprietatii sale. Toata povestea a insemnat un pic peste 6ani adaugati la termenul de executie si aproximativ 67.000₤ (aproximativ 8.300.000₤ in ziua de azi, conform Bank of England)

Fara sa stim cat pedalasem, dar cu spatele usor incovoiat si fundul datator de semne de stres, ne-am oprit in Maynooth. Universitatea este superba si arata de parca de aici s-a inspirat J. K. Rowling cand a scris Harry Potter, dar orasul nu are nimic special.
Am reusit sa mai pedalam nitel prin campus, apoi ne-am topit la soarele de 15grade cu o supa-crema de morcovi si niste paste tailandeze.

Pentru cine doreste sa stie (sau sa studieze), universitatea din Maynooth a fost infiintata in 1795 cu scopul de a “desavarsi educatia clericilor romano-catolici”, a fost cel mai mare semniar din lume la infiintare, a primit statutul de universitate papala in 1896 si abia in 1966 a primit si laici. St. Patrick’s College, universitatea papala aka seminarul teologic, exista in continuare, cumva ca facultate separata in cadrul NUIM, iar cine doreste poate sa ia aici o diploma in comunicare crestina, sa faca un masterat in muzica liturgica ori sa-si dea doctoratul in divinitate.

Intoarcerea am facuta cu trenul si nu cred ca am fi reusit altfel, caci la ajungerea acasa aveam un mic tremurici in picioare 🙂 Weekendul viitor reluam idea, dar pe celalalt canal.

extra: Royal Canal video. Merita sa va uitati macar la filmuletul de 1minut intitutlat Episode One – M50 Aquaduct

Comments Off on Royal Canal & Maynooth

Filed under Irlanda, read / see / do

Open House Dublin


Open House Dublin este un eveniment organizat de Fundatia Irlandeza de Arhitectura, cu scopul de a permite cetatenilor sa exploreze si sa invete despre ahitectura orasului. Aproximativ 100 de cladiri publice si private sunt deschise spre vizitare si zeci de evenimente sunt organizate de la tururi ghidate pana la cursuri de fotografie de arhitectura.

Accesul este gratis peste tot, dar in anumite cazuri numarul de locuri este limitat asa incat se merge pe rezervari (online). Noi am aflat, conform traditiei, cam tarziu asa ca am facut planul vineri seara si am mers unde am reusit si nu trebuia rezervare. Ah, sa ma mai plang o data: programul incepe la 10, cel mai devreme, si se termina la ora 16:30, cel mai tarzi;, iar majoritatea obiectivelor sunt deschise intre aceleasi ore ceea ce face ca numarul de case vizitate sau de tururi la care poti lua parte sa fie de maxim 4 intr-o zi, oricat te-ai chinui.

Criteriul de selectie a fost “unde nu putem intra in mod normal” asa ca am ajuns sambata la doua tururi ghidate si am aruncat o privire Dublinului de sus, iar duminica am ajuns doar in doua case…

Liberty Hall
Sau cum o cunosc localnicii, sediul SIPTU – un fel de Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania, Liberty Hall este o cladire de 16 etaje si 59,4m inaltime, a treia din Dublin la acest moment. Iar terasa de la ultimul etaj este cel mai bun loc sa arunci o privire asupra intregului oras – cu precizarea ca nu e deschisa publicului decat in cadrul evenimentului Open House. Si ca se gandesc sa o darame si sa ridice o cladire mai moderna in locul ei (din banii sindicalistilor!).

Goldenbridge Cemetery
Primul cimitir ne-catolic din Irlanda, inspirat dupa celebrul Pere-Lachaise din Paris, creat in 1829 pe principiul arhitecturii cat mai naturale. Nu contine “morti celebri”, nu este imens, nici macar foarte bine ingrijit, dar merita o vizita (mai ales ghidata cum a fost a noastra) ca sa intelegi mai bine cat de mari erau diferendele intre cataolicii si protestanti, cum functiona societatea acum aproape 200 de ani si sa vezi ca pana si atunci grija fata de viata de apoi ocupa un loc central in socitate.

Apropo, stiati ca exista o Asociatie a Cimitirelor Importante din Europa? Romania este reprezentata doar de Bellu, fata de Franta cu vreo 6 cimitire si Spania cu aproximativ 20 de bucati. Ca sa va linistiti, Bulgaria, Ungaria, Ucraina si Rusia lipsesc cu desavarsire din lista. Iar pentru cei interesati de subiect, exista si o Ruta Europeana a Cimitirelor. Extra info aici.

Lost Dublin Walking Tour
Timp de 2 ore ne-am plimbat impreuna cu inca vreo 200 de oameni prin vechea zona spitaliceasca a Dublinului, avand drept ghid un arhitect, fost secretar de stat si membru al parlamentului. Nenea Ciarán Cuffe mi s-a parut fantastic in povestiri si limbaj (sa nu mai spun cat de clar putea vorbi si de tare), dar mai ales in gandire. Nu am putut insa sa ma abtin sa nu pufnesc in ras cand a mentionat, foarte ingrijorat si serios, zgomotul ingrozitor din centrul orasului cand “nu se pot auzi oamenii vorbind intre ei”. M-am gandit ca ar trebui sa-si spun sa viziteze si Bucurestiul inainte sa se mai planga, dar mi-am dat seama ca nu suntem tocmai un exemplu si ca omul avea dreptate din punct de vedere social si cultural.

Am aflat astfel ca in Cosul de Fum din Smithfield se poate urca pentru a vedea orasul, ca piata Smithfield este o fosta piata de cai, folosita inca in fiecare duminica din luna (cu mari probleme legate de vanzarile ilegale), am ascultat povestea catorva cladiri (foste spitale, scoli, inchisori ori curti de justitie) absolut magnifice si am vazut locuri unde sigur nu as fi ajuns singura. Plus am aflat povestea unor elemente arhitectonice pe care altfel nu stiu daca le-as fi observat

The Merrion Mews&Stables
Sau cum sa locuiesti cu stil intr-un grajd perfect functional.
Se pare ca sportul asta a fost foarte la moda in secolul 18 dublinez: se lua un grajd cu pod inalt, se transforma podul intr-o casa in toata regula, iar caii continuau sa pasca la parter. Putin probabil ca pe vremuri sa fi locuit in ea oameni prea instariti, iar lucrurile nu stau foarte diferit nici acum: un ONG local a renovat-o si convertit-o in casa de oaspeti (a se citi “apartament cu 3 dormitoare inchiriat in regim de hotel”) – la 1650 de euro toata casa, iese cam la 78 de euro pe noapte camera cu pat dublu. Pomana, avand in vedere ca Merrion Square, o superadresa in Dublin, e dupa colt iar preturile in orasul asta sunt toate explodate. Si puteti sa veniti cu calul propriu!
Altfel, ei zic ca e cel mai semnificativ grajd de acest fel, respectiv singurul la care s-a pastrat gradina si la care parterul e inca loc de luat masa pentru bidivii politiei locale la final de patrulare.

Numarul 31
Numarul 31 este tot o colectie de gradjuri transformata in casa, doar ca de data asta constructia initiala a fost total regandita si restructurata si nu se mai vede nimic din ele. Asta pentru ca cel care a transformat-o era arhitect (renumit in zona) si a modificat-o in stilul modern al anilor ’50-’60 cu sufrageria scufundata, mozaic neuniform si volume total atipice. Ar fi o locatie minunata pentru petrecerea de Revelion!

Cine doreste se poate caza aici la preturi incepand cu 135euro/noapte (mic dejun inlcus).
Ori, daca No.31 este ocupata dar va place idea de a sta intr-o casa speciala, aruncati un ochi aici – sigur veti gasi cel putin o locatie de care sa va indragostiti.

Noi atat am apucat sa facem anul asta. Speram ca anul viitor sa lungeasca programul locatiilor si noi sa apucam sa mergem in mai multe locuri & sa luam parte la mai multe tururi intersante. Si desigur sa prind un loc si la cursurile de fotografie de arhitectura 🙂

PS – Se pare ca idea aceasta de a deschide aduce arhitectura mai aproape de public nu apartine irlandezilor, ci este o idee britanica ce a prins in cateva orase importante si care pare sa se extinda de la an la an. Cele mai noi intrate orase in cadrul Open House Worldwide sunt Adelaide, Brisbane si Perth din Australia, Budapesta vecina, Lisabona (Portugalia), Roma (Italia) si Salonic (Grecia). Slovenia este un pic mai speciala caci nu participa cu un singur oras ci.. cu toata tara. Ok, e si chestie de marime… De mentionat ca in lista se afla si Tel-Aviv-ul si a Ierusalim-ul.

Oare pe cand si la noi?

Comments Off on Open House Dublin

Filed under accommodation, Irlanda, read / see / do

Dublin Culture Night

Vineri, 21 septembrie, a fost un fel de Noaptea Muzeelor in Dublin. Eh, nu e chiar noapte – ci seara, si nu a muzeelor ci a culturii; dar tot pe aoclo. Oricum, oficial se pare ca aceasta este seara cea mare de iesit in oras si plimbat cam peste tot – chiar daca nu se numeste la fel ca in Europa are insa aceasi functie.

Ce e fain e ca sunt cam 150 de institutii culturale implicate in Dublin si ca e gratis peste tot (mare lucru intr-o tara asa scumpa). Si ca au o super brosura cu harti si detalii despre evenimente. Iar evenimentul se desfasoara in inca 33 de orase in afara Dublinului – e ceva pentru o tara asa mica, nu? Ce nu pricep, insa, este care e logica inceperi evenimentelor la ora 17 (da, cam pe cand noi acasa inca suntem la munca si ne gandim ca ar fi cazul sa plecam) si a stingerii la maxim ora 23 (majoritatea muzeelor inchizand portile la ora 21). Si de ce se organizeaza vinerea, nu sambata…

Din motive de munca prelungita, unii dintre noi au ajuns acasa abia la ora 7, ceea ce a facut ca periplul nostru sa inceapa undeva dupa 8. Foarte din scurt pentru ceva atat de scurt, nu?

In plus, desi gasisem informatii despre eveniment de aproximativ acum o luna, am uitat cu desavarsire de el si l-am regasit din greseala cam pe la ora 4 dupa-amiaza, ceea ce a facut ca timpul avut la dispozitie sa analizez ce si unde se intampla sa fie extrem de redus. Cu atat mai redus cu cat, sa nu utiam, suntem intr-o tara unde inca nu cunoastem locurile, oamenii, institutiile si viata culturala cat sa ne fie suficienta o citire a brosurii (60p!!!) pentru a decide unde si la ce sa mergem. Dar asta e, anul viitor vom face programul din timp si mai amanuntit.

Am ajuns in oras in jur de 8jumate si prima oprire a fost la GPO – General Post Office, sediul central al postei. In hol erau dansuri “de epoca” (tango?) si niste tanti de la oficiul postal imparteau carti postale cu Culture Night, gata timbrate, tocmai bune de scris si pus in cutia postala. Fiind timbrate de Irlanda am trimis-o singurelor persoane din Irlanda pe care le cunoastem si a caror adresa o stim: noua :). Am intrat apoi in micul muzeul al postei unde am vazut pentru prima data cum arata matritele de timbre si am aflat ca baiatul care a inventat perforatiile era irlandez. La noi nu am reusit sa ajung la muzeul filateliei niciodata, dar acum sunt curioasa si tare as face o vizita pe acolo – poate au ceva matrite si elemente tehnice aferente. Aici aveau doar 4 vitrine cu detalii de producere a timbrelor, de la fotografia/schita initiala pana la timbrul final, dar tare mi-ar placea sa vad o masina si mai multe detalii… Altfel, niste filmulete despre postasi, informatii despre costume si biciclete (detalii foarte interesante) si cel mai apreciat un filmulet despre sortarea postei si a pachetelor, pe epoci.

Am plecat apoi catre distileria Jameson. Tropa-trop prin noapte am ajuns la Muzeul National Leprechaun, un fel de muzeu la folclorului si mitologiei, unde am aflat ca accesul se face doar pe baza de rezervare – rezervari ce se facusera online si se terminasera demult. Asa functioneaza deci..
Apoi, cam in 10-15 minute de mers pe jos am ajuns la o usa foarte prost semnalizata de unde ieseau cateva persoane. Am declarat-o intrarea la distileria-muzeu si am dat sa intram, dar un nenea ne-a zambit frumos, ne-a zis ca aia e iesirea si ne-a indemnat sa intram pe urmatoarea usa dar foarte repede caci in 2 minute se inchidea. Era ora 20:58. Dupa 20m am ajuns si la usa cu pricina unde un alt nenea tocmai se uita la ceas si vroia sa decretez sfarsitul programului, cand a mai aparut un mic grup vesel de irlandezi (a se citi “irlandeze”) ce a zambit frumos si ne-au lasat sa intram. Ultimul grup. Ura!!! Ne-au servit cu un Jameson&Sprite (cu lamaie si gheata, foarte bun), si ne-au aratat traseul de urmat prin muzeul-distilerie.
La iesire o domnisoara nu-si terminase bautura primita la intrare si a dat sa iasa din cladire cu paharul in mana. Nu mica ne-a fost mirarea cand baiatul de la poarta a oprit-o discret si i-a spus “paharul poti sa-l iei acasa, dar bautura trebuie sa o termini inainte sa iesi pe strada”. Regulile lor de mers pe strada cu alcool sunt nu doar mult mai stricte dar si respectate!

Am incercat apoi la Muzeul de Istorie si Arta Decorativa, dar am ajuns cand tocmai stingeau luminile – se inchisese de jumatate de ora.

Am traversat apoi spre casa in care James Joyce a scris nuvela Cei Morti, dar vazand coada ne-am lasat pagubasi.
Oare la bojdeuca lui Creanga la Noaptea Muzeelor iesene se face coada ?

Avand sanse minore sa mai gasim ceva muzee deschise, am decis sa ne intoarcem acasa dar fara sa ratam o vizita noctura in zona Temple Bar. In drum am vizitat si catedrala Christ Church, in curta careia avea loc un fel de targ de mancare cu produse nemtesti, italiene, mexicane si cate si mai cate. Iar intr-un colt al bisericii toata lumea se poza cu niste icoane ce dupa gustul nostru erau extrem de ortodoxe si cu texte in romana dar scrise cu caractere chirilice – am gasit mai apoi si foita care le descria si mentiona ca erau facute de un roman.

Agitatia in Temple Bar nu cred insa ca era cauzata de eveniment ci mai degraba era cea tipica weekendului, cam ca pe Lipscaniul nostru. Am vazut niste proiectii faine insa. Si o groaza de tineri ce pareau ca au venit in zona nu pentru eveniment ci pentru ingurgitarea a cat mai mari canitati de bere si bauturi spirtoase.

Usor infrigurati ne-a retras spre casa si ne-am promis ca anul viitor sa ne organizam mai bine, desi avand in vedere stilul lor de a incepe evenimentele la ora 17 si de a inchide cele mai interesante locatii la ora 21, nu sunt convinsa ca vom putea vedea mult mai multe…

Comments Off on Dublin Culture Night

Filed under Irlanda, read / see / do

Emerald Isle Classic

Ca va vine sau nu sa credeti, acum sunt pe stadion la un meci de fotbal. Si nu orice fel de meci, ci unul de fotbal american jucat intre echipele a doua colegii pe cat se poate de americane pe teritoriu irlandez (aka in Dublin).

Stadionul are aprox. 51.000 locuri, iar majoritatea sunt acum ocupate de americani ce isi reclama radacini irlandeze si care profita de existenta acestui joc ca sa vina in vizita la rude, morminte, stramosi si alea alea. Desigur, restul participantilor sunt irlandezi, exceptie facand probabil cei cativa rataciti ca noi.

Despre fotbalul american nu stiam cam nimic pana azi dimineata, dar cu o lectura rapida a regulilor de baza (care insa nu ajutat imens) si putina atentie, in 2 reprize (din 4) ma pot lauda ca am priceput mai bine regulile decat la fotbalul nostru (stiu, cativa prieteni va vor renega pentru cuvintele). Iar acum e chiar interesant sa ma uit la strategiile celor doua echipe, la modalitatile foarte diferite de atac si sa pricep ce spun comentatorii legat de avantajul greutatii fiecrui jucator, ori sa pricep de ce echipa are pana la 53 de membrii desi pe teren joaca doar 11.

Evenimentul se numeste Emerald Isle Classic si nu este regulat (anual, bianual, etc.). Se pare ca e singurul meci de fotbal american intre doua echipe americane care nu se desfasoara pe teritoriu american, iar statul irlandez estimeaza venituri de pana la 100.000.000 de dolari ca urmare a organizarii acestuia.

 

later edit:
Conform ziarelor pe stadion au fost aproximativ 48.000 de oameni din care 30-35.000 americani.

Inainte sa plecam de acasa am fost constiinciosi si civilizati si am citit regulie stadionului, unde pe langa interdictia de a aduce sticle (din orice material) din afara, era si mentionata si interdictia de a face poze. Desi mi s-a parut ciudat, am zis ca nu merita sa ma risc sa-mi opreasca aparatul la intrare sau sa ma intoarca de unde am venit. Asa ca, din pacate, singurele poze pe care le am sunt facute cu telefonul mobil, deci mici, la rezolutie slaba si cu focus in balarii (cum se vede si mai sus). Exista din fericire si poze oficiale, unde puteti vedea mai multe din cele intamplate.

Meciul a fost foarte interesant, desi total dezechilibrat, iar atmosfera pe stadion mult mai pasnica decat cea de pe stadioanele romanesti (respectiv fata de cum se vede atmosfera din tribunele noastre de la televizor; in speta nu au fost decat 2 randuri de valuri, nici o vuvuzea/tompeta/fluier si s-a simtit lipsa galeriilor infocate). Cu toate astea, pentru cineva ca mine care nu mai pusese piciorul la un meci, a fost impresionant.

Comments Off on Emerald Isle Classic

Filed under Irlanda, read / see / do

Howth

Howth este o peninsula si un oras-port, parte a Dublin-ului dar totusi langa. Un fel de Cernica, Snagov sau padurea Baneasa. Este locul in care iese micul dublinez in weekend sa faca (un fel de) plaja, sa se plimbe nitel, sa manance peste/raci/crabi/scoici si sa ia aer curat.

Noi am fost cu intentia de a face o tura pe un traseu ce se numeste Bog of the Frogs, in traducere libera Mlastina Broastelor. Traseul are 10km, dureaza aproximativ 2,5-3h si este de fapt o plimbare de jur imprejurul peninsulei pe malul marii, mal insemnand niste stanci inalte de vreo 50-100m (pe alocuri traseul urca pana la 250m altitudine).

Nestiind foarte clar la ce sa ne asteptam, desi citisem instructiunile traseului si aveam si o harta, ne-am echipat aproape ca de munte (bete incluse, desigur) si am luat-o la picior. La nici 10 minute de mers am gasit parcarea oficiala pentru intrarea in traseu si un minunat Logan de Suceava. Pe cand traversam parcarea au venit doua masini cu numar de Dublin din care au coborat alti 8 mandri compatrioti, vorbitori de aceasi dulce moldoveneasca. Sa mai zica cineva ca nu e mica lumea!

Mic intermezzo despre vreme: serviciul meteorologic irlandez nu pare sa reuseasca sa tina pasul cu vremea si vremurile, drept urmare informatiile transmise de ei fie nu sunt actualizate (am aflat acum ca astazi a plouat in Dublin, si nu chiar foarte putin, desi eu nu am vazut stop de ploaie), fie nu reusesc sa nimereasca prognoza. Pentru azi, de exemplu, anuntasera maxim 16 grade in Dublin, idem in Howth, cu ploaie (nu “cu sanse de”, ci cu “sigur” ploaie). De un site bine pus la punct cu prognoza (revin la problema actualizarii informatiilor) nu cred ca au auzit, iar Accuweather-ul pare sa extrapoleze putinele informatii primite intr-un mod doar de el stiut.

Buuun. Noi, copii ascultatorii fiind, ne-am pus pantalonii lungi de toamna, tricou cu maneca scurta si fleece deasupra, haina de ploaie in rucsac, iar bocancii i-am dat cu solutie de impermeabilizare. Cine si-ar lua crema de soare cu el cand se anunta asemenea vreme? Dar ochelarii de soare?

Urmand marcajele am luat-o deci la picior sa admiram peninsula si marea. Si era asa soare si frumos incat dupa vreo 10 minute ramasesem in maneca scurta si ne parea rau ca nu avem si pantalonii scurti. Noroc ca batea vantul dinspre mare si ne mai racorea. Am depasit cateva persoane, ne-au depasit la randul nostru altii, si cand ne uitam mai bine in fata vedem un grup maaaaaare de oameni mergand in sir indian pe traseu. Iar in stanga noastra tot felul de barcute, cu panze ori cu motor, ce pareau sa se grabeasca in aceasi directie in care mergeam si noi. Ne-am adus atunci aminte ca azi era ziua in care plecau vasele ce au participat la Tall Ship Races. Lumea venise la picnic, cu vin, bere si sandwichuri la purtator, cu binoclul de gat si aparatul pe trepied, sa vada vasele plecand.

Am luat deci si noi o mica pauza, am mancat o aluna si am baut o gura de apa, si ne-am uitat la barcute. Sa nu credeti ca le-am vazut mai mari decat le vedeti voi in pozele de mai jos, ba din contra. Dar era cald si placut, marea albastra si orizontul plin de ambarcatiuni.


Am continuat apoi pe mal, mai urcand mai cobornad, printre tufarisuri mov si galbene, prin noroi pana la glezna pe alocuri si printre urzici, dar in permanenta cu marea in stanga si cu privelisti deosebite. I-am invidiat nitel pe baietii din caiace, dar ne-am promis ca intr-un weekend cu soare o sa incercam si noi sportul asta, preferabil insa pe un lac, nu chiar pe mare.

Ca sa ajungem inapoi la punctul de plecare, ultima bucata a traseului insemna traversarea intregii peninsule, respectiv trecutul unui deal mai mare.

Ce m-a impresionat a fost ca traseul trece prin curtile oamenilor si chiar traverseaza un teren de golf, pentru a ajunge in capatul satului si a merge apoi prin padurea adiacenta acestuia pana in centru. Am vazut si eu cu ocazia asta cum arata iarba pe un teren de golf, cat de mica este taiata in zona din jurul gaurii si cum pe masura ce te departezi este taiata din ce in ce mai mare, undeva cam pe 4-5 inaltimi diferite.

In total cred ca ne-am plimbat cam 4-5 ore, aici intrand si timpii de facut poze si stat la vazut barcute. La coborarea in oras am rontait niste calamari si o portie de galuste chinezesti, si apoi am admirat pescariile locale si produsele lor (aveau stridii la preturi incepand cu 50centi/bucata, homari si crabi cum nu mai vazusem decat in Asia si niste pesti de care n-am auzit pana acum).

Din pacate nu am fost in stare sa ne mai ducem si pana la farul portului caci batea vantul prin noi si aveam o senzatie usor neplacuta de frig. Cu toate astea fetele ne ardeau, iar ajunsi acasa am constatat ca suntem rosii precum racii prosapat scosi din apa fierbinte si ca am reusit sa ne ardem nitel, unii dintre noi avand si semne distinctive de tractoristi 🙂

Comments Off on Howth

Filed under Irlanda, read / see / do, travel

La Multi Ani!


Tort de morcovi

Imi cer scuze de calitatea imaginii, dar esti singura poza pe care am apucat sa i-o fac inainte sa ne infigem in el.

Comments Off on La Multi Ani!

Filed under eat, Irlanda