Author Archives: laura

vreme

Stiu ca acasa sunt 17grade, au aparut ghioceii si lumea a ascuns cojoacele in dulap, dar acum acum 15 minute la Dublin ningea cu fulgi mari.

Acum s-a oprit si arata asa:

Sunt insa 0 grade, maxima zilei este de 1grad (cu real feel de -8) si INMH-ul local a dat cod portocaliu. Avand in vedere ca miercuri incepe festivalul Sfantului Patrick, cred ca au facut-o intentionat: aveau doar verde si le lipseau albul si portocaliul.

Comments Off on vreme

Filed under Irlanda

Zurich

La intoarcerea de la ski am avut cateva ore de pierdut in Zurich – nu, nu ne-am speriat de preturi (ajuta si Irlanda la ceva…), dar am fost mirati de multitudinea de texte in rusa si chineza, evident directionate catre noi bogatasi ai lumii.

Celor care nu au ajuns inca in acest oras le recomand cu drag 1-2 zile pierdute pe stradutele vechi ori cu ochii prin vitrinele de ceasuri si bijuterii, cu mica precizare ca iarna nu-i ca vara, si idem vara nu-i ca iarna, de unde se deduce (indubitabil, nu-i asa?) ca e mai cald si mai frumos 🙂 Daca ajungeti totusi in timpul sezonului de ski, recomand utilizarea lenjeriei de ski si pe sub blugi, mai ales in plimbarile prelungi pe malul apei.

Noi am identificat o harta gratuita in holul hotelului si am urmat apoi prin oras circuitul recomandat, cu mici deraieri catre stradute fotogenice, magazine cu traznai, librarii si locuri de mancat. Cu cat e mai frig cu atat veti avea tendinta sa stati mai mult la interior, iar cu cat e mai cald cu atat vi se vor parea mai apetisante terasele de pe malul raului Limmat ori o croaziera pe lacul Zurich.

Si pt ca Elvetia e mama lui, dupa ce v-ati racit oscioarele prin oras si v-ati clatit ochii (de lacrimi, in cazul anumitor domnisoare mai sensibile la frumusetele vitrinelor), va recomand o vizita la Raclette Stube pt un fondue delicios (ok, wikipedia stie, ca deobicei, mai multe decat mine si spune ca de fapt nu e doar Elvetia mama lui.. restul cititi singuri). La aprox.24eur/cap de vita furajata nu va fi cea mai ieftina masa a vietii voastre (asta fara sa mai adaugati si un pahar de vin alb si niscaiva apa), dar va fi sigur cel mai bun fondue pe care l-ati incercat. Si, exceptandu-i pe Garfield si Patratzel, veti iesi toti mai mult decat satui! Extra, pt cei doi antementionati: se poate comanda si Raclette all-you-can-eat. Daca nici aia nu va ajunge, comandati si niste muraturi. Cica merg bine.
Iar dupa ce iesiti de acolo si vi se intampla ca noua sa mergeti pe malul Limmat-ului si sa simtiti un miros ciudat care va urmareste, sa stiti ca branza e de vina! Respectiv voi putiti ( a mirosi implica un miros mai delicat decat cel pe care il veti emana voi) a branza si eventual ceva gaz ars. Nu va faceti insa probleme: cu o noapte de lasat hainele pe calorifer se rezolva (nu insa si cu lasatul lor afara in frig).

Pt vizitatorii de vara, recomand si o vizita la baile vechi: exista una pt femei (Frauenbad) si una pentru barbati (Männerbad)
Exista insa si un complex de bai termale ce contine si un spa romano-irlandez (eu v-am zis ca exista, nu ca e si ieftin!) cat si o multime de alte stranduri pe malurile canalului Schanzengraben, ale raului Limmat ori ale lacului Zurich.

Iar daca aveti timp si nu suferiti major de rau de mare, merita incercata si una din croazierele pe lacul Zurich. Eu am trecut-o pe lista pentru data viitoare.

Comments Off on Zurich

Filed under eat, read / see / do

Serfaus

Dupa griul irlandez, ne bucuram de alb-albastrul austriac si ne prajim la soare.

Duminica ne-a nins putin, dar in rest am avut numai soare stralucitor si partii minunate. Sa-ti vina sa te mai intorci in Irlanda? 🙂

20130227-091122.jpg

20130227-091247.jpg

20130227-091306.jpg

20130227-091325.jpg

20130227-091446.jpg

20130227-091459.jpg

20130227-091519.jpg

Comments Off on Serfaus

Filed under ski

Glen of the Downs


Traseul pe care ne-am plimbat de data asta nu are nimic special si nu este marcat. Nici nu stiu cum as fi putut da de el si daca m-as fi dus sa ma plimb pe acolo singura, respectiv ma si intreb de ce ii spun traseu

Glen of the Downs este de fapt denumirea padurii si s-ar traduce (aproximativ) ca Valea Colinelor. Fosta proprietate a unei familii de nobili francezi, in padure se mai vad inca ruinele fostei case de petreceri a familiei. Se spune ca drumul prin padure pana la casa era luminat cu torte si ca banchetele la lumina lumanarilor tinute aici erau luxoase.

Din varful dealului poti vedea marea intr-o parte si muntii Wicklow in cealalta, functie desigur de conditiile atmosferice…

In rest, padure. Cu ceva urme de zapada si cateva tufe inflorite nu foarte incantate de lapovita ce curgea din cer.

Nimic special, doar niste aer curat si o conversatie placuta.
Si cum 3 ore de miscare creaza foame, am incheiat plimbarea cu o supa calda la clubul de golf pe langa ale carui terenuri trecusem nitel mai inainte.

Comments Off on Glen of the Downs

Filed under hiking

a nins

A nins putin de dimineata, de la 7:30 la 8:00. Apoi a mai nins vreo 10 minute undeva in jur de ora 9. Acum vad ca revine din nou ninsoarea, cu fulgi mari dar cam inghetati (care aterizeaza pe balconul meu precum picaturile unei ploi de vara).

M-am bucurat atat de tare inca nu m-am putut abtine sa fac cateva poze. Voua probabil nu spun nimic. Si mai sunt si proaste calitativ. Pentru mine inseamna probabil singura zapada pe care o voi vedea in Irlanda. Asa ca ma bucur ca un copil mic!



Comments Off on a nins

Filed under other...

Killiney hill


Azi am fost la plimbare pe Killiney Hill.

M-am intalnit cu cateva membre IWC si am luat-o lipa-lipa la pas prin Dalkey in sus pe deal, pana la intrare in parcul Killiney, apoi am urcat la obelisc si am coborat pe diagonala inapoi in oras. Nu cred ca ne-am plimbat mai mult de 1h30′, dar am avut noroc de cateva raze de soare iar ploaia a asteptat constiincios sa intram in The Corner Note pentru pranz inainte de a se pune pe turnat.

Insula Dalkey este la doar 300m distanta de mal, accesibila via barcuta si locuita doar de cateva capre salbatice.

Cu ceva bafta de vreme, privelistea din varful dealului este spectaculoasa: golful Killiney si muntii Wicklow intr-o parte, golful Dublin-ului si orasul in cealalta; nori intr-o partea, soare dincolo.

Obeliscul de pe “varf”.

Golful Killiney este supranumit Golful Napoli Irlandez, intrucat seamana foarte tare cu golful cu nume omonim de pe coasta Amalfi. Desigur, nu au stancile din Sorrento, casele cocotate pe stanci imposibile ori strazile inguste pe care nu incape decat un scuter, nu au nici soarele si caldura italiene, dar are un aer de vacanta si arata frumos.

Golful Dublin si portul Dun Laoghaire sunt una din cele mai aglomerate cai de access catre Irlanda (poza asta si cea de mai sus au fost facute la interval de 5 minute – cam asa e vremea aici: soare intr-o parte, gri tuciuriu in cealalta).

Iar la baza parcului se afla cariera Dalkey, sursa pietrei din care s-a facut cheiul estic al portului Dun Laoghaire si locul de intalnire al cataratorilor dublinezi. Cred ca merita venit in vara la un cocotz mic – e granit, roca nu f des intalnita in muntii nostri, iar peretii au maxim 40m inaltime. Serpi nu exista in Irlanda (deloc).

Comments Off on Killiney hill

Filed under hiking, Irlanda, read / see / do

Maulin mountain

Azi am facut un traseu greu. Sau asa il descriu ei, cel putin.

Maulin mountain este parte din muntii Wicklow (Parcul National Muntii Wicklow, ca sa fiu mai exacta) si este conform regulilor (romanesti) un deal, nu un munte. Altitudinea maxima este de 570m, iar pentru a ajunge pe varf trebuie sa iesi din traseu si sa mai tropai vreo 100m diferenta de nivel.

Accesul catre muntii Wicklow este pe autostrada M50 – in jumatate de ora, daca nu sunt ambuteiaje, ajungi la Enniskerry de unde mai mergi 15-20 de minute pe un drum f. unduit si ingust (a se citi “te lipesti de gard cand vine o masina din sens opus si te rogi sa aveti loc impreuna) pana la Crone Woods, punctul de pornire in traseu – o parcare spatioasa care se inchide la ora 16:00 (daca n-ai ajuns in timp util, revii a doua zi).

Cand am ajuns noi, tocmai plecau in sus doi turisti montani, iar apoi au aparut inca vreo 8-10 persoane cu media de varsta pe la 45de ani, jumatate in pantaloni scurti, jumatate cu pantaloni lungi, toti cu bluze fosforescente sau extra vizibile, si care au luat-o la deal in pas de alergare. Probabil se pregateau pentru vrun maraton….

Noi am facut cam 1h pe urcare, 30minute deturul de varf si inca o ora inapoi la masina, cu pauzele de poze de rigoare. Nu as putea spune ca a fost obositor (exceptand cei 100m diferenta de nivel pana pe varf, care sunt o panta buna de 20-30grade si pe care am luat-o in brate mult prea vitejeste). Cararea e titai mai drumul si nu iti prea trebuie indicatoare decat la rascrucile de carari, dar deobicei sunt marcate (deobicei, nu tot timpul!). Au insa marele dezavantaj al marcajelor mici pe care te cam chinui sa le vezi chiar si cand te uiti in directia corecta. Ale noastre sunt de cateva ori mai mari si mai vizible, as spune eu. Plus ca (alea noastre) fiind vopsite au marele avantaj de a nu-ti permite sa pleci cu ele acasa.
Si nu stiu daca sunt corecta sau nu, dar mi s-a parut ca marcajele la noi sunt mai dese decat la ei, la asta adaugandu-se stalpii alb-negri/galben-negri pe care ii vezi lejer peste cate o pajiste de 500m ori indicatoarele (uneori haotice) de distanta si timp de la noi. Aici sunt indicatoare de “atentie se taie padurea. Va rugam, respectati semnalele muncitorilor avizati si ocoliti zona in lucru” sau puncte de informate cu o harta si descrierea generala a traseului. O fi chestie de obisnuinta, dar parca e mai placut si mai practic sa vezi un indicator care iti spune ca mai ai 2h (din cele 4h ale traseului, vazute la inceput) decat o harta cu descrierea padurii in care te afli.

La coborare ne-am intalnit cu inca vreo 6-7 persoane care abia intrasera in traseu (era ora 12, ora la care noi ne-am fi intrebat doar la ce cabana vrem sa mancam, dava eram in Romania), inclusiv o doamna de varsta mamei ce mergea singura. In parcare nu mica ne-a fost surpriza sa constatam ca era plin (un total de aproximativ 40-50 de masini); o doamna cu doi Haski maro si o haina de blana portocalie ne-a lamurit un pic dilema: grupul de iubitori de Haski din care facea parte plecase im traseul saptamanal si mai era inca o gasca mare de alergatori.

Data viitoare incercam un varf mai inalt 🙂

Intrarea in traseu

Si la ei se defriseaza…

Marcaje


In departare se vede marea

(momaia de pe) varful Maulin si vf. Sugar Loaf (in departare)

O bucata de traseul bine flescaita

Pe traseu


Comments Off on Maulin mountain

Filed under hiking, Irlanda